Hamac Camping DD Hammocks

Ai hamac?

Intrebarea a fost una reala, pe care am tot lansat-o prietenilor si apropiatilor mei inca de prin 2013.

Atunci cautam frenetic o alternativa la echipamentul de camping pentru pescuit, greoi si voluminos. Ieseam la pescuit aproape saptamanal in sesiuni de minim 48 de ore si caram de fiecare data zeci de kilograme de echipament.

Povestea Ihamac s-a conturat in 2014 cand am aflat raspunsul la intrebarea, care a devenit si numele viitorului magazin online, nimeni nu avea Hamac! …sau cel putin nimeni nu avea hamac pentru outdoor. Hamacele cu bare de lemn, hamace de relaxare sau cele cateva modele simple de tura erau singurele variante locale.

Am reusit sa schimb in 2014 echipamentul de camping de cateva zeci de kilograme pe un hamac de 2 kilograme, un Explorer ZIP de la Hennessy. Din punctul meu de vedere fara sa fac rabat la confort. Dupa primele 2, 3 iesiri, teste de ancorare si adaptarea la noul stil de dormit, am reusit sa ma odihnesc aproape la fel ca in patul confortabil de pescuit.

Asa s-a nascut proiectul meu I hamac sau ‘ai hamac?’

Era 2015 si am lansat magazinul online cu cateva colaborari locale, dar si cu Hennessy Hammock si DD Hammocks. Cele doua branduri, cele mai titrate din USA si Europa la ora respectiva, sunt reprezentate si in prezent cu succes.

De atunci si pana astazi am oferit echipament si consultanta multor pasionati de hamace tehnice outdoor si am raspuns multor intrebari ‘ai hamac?’

– Da, am hamac! si daca vrei si tu sa ai, ia-ti unul care sa corespunda nevoilor tale de confort in camping. De asemenea, trebuie sa se potriveasca tipului de activitate pe care vrei sa il faci!

Am inceput cu povestea Ihamac Romania pentru ca de atunci am testat cateva zeci de hamace in diferite situatii. Majoritatea iesirilor cu hamacul au fost in paduri si la munte in zone inferioare golurilor alpine. Am campat cu hamacul la mare, in afara tarii, in Delta si pe lacuri de pescuit.

Ce hamac sa aleg?

Este cea mai frecventa intrebare pe care clientii nostri o pun pe pagina noastra de facebook( facebook.com/ihamac.ro) sau la telefon si whatsapp, ce hamac sa cumpar?

Alegerea modelului de hamac trebuie facuta in functie de particularitatile hamacelor outdoor. Prima si cea mai importanta particularitate este tipul de activitate sau drumetie pe care ti-l propui.

I. Tipul de activitate la care vrei sa folosesti un hamac

In functie de tipul de activitate pe care vrei sa il faci, hamacele se impart in mai multe tipuri:

1. Hamace tehnice durabile pentru camping, bushcraft, supravietuire, pescuit, adapost tip bivy

In aceasta categorie intra hamacele double-layer, foarte rezistente, protejate de plase anti-insecte. Acestora le poti atasa accesorii specifice pentru un confort cat mai bun: underquilt, quilt, saltele gonflabile sau folii izopren, paturi din softshell. DD Hammocks, Hennessy Hammock si Bushmen au o oferta bogata pentru acest segment.

Hamacul Travel/ Bivy de la DD Hammocks este singurul double-layer din portofoliu care beneficiaza de 1 strat impermeabil. Este hamacul pe care il poti transforma usor intr-un adapost bivy la nivelul solului, dar care poate forma condens la diferente mari de temperatura intre noapte si zi.

2. Hamace ultralight pentru trekking, backpacking, hiking

Categoria este dedicata celor care fac ture rapide, backpacking sau dimpotriva, ture foarte lungi de trekking in care greutatea bagajului este esentiala. Hamacele ultralight sunt realizate din ripstop respirabil si cantaresc de la 150 la 300 de grame.

Poate fi ancorat cu o carabiniera direct pe rucsacul de tura, astfel nici nu-i simti prezenta. Sunt cele mai apreciate tipuri de hamace de catre backpackers deoarece sunt usoare, nu necesita impaturire si conditii speciale. DD Hammocks si Bushmen au o oferta bogata pentru acest segment.

3. Hamac pentru drumetii

Hamace simple, usoare ( in general ~ 500-600 grame) ideale pentru drumetii la munte, camping la padure cu prietenii, in calatorii sau acasa in gradina. Sunt hamace care ocupa un volum mic, relaxante& confortabile, din panza de parasuta sau naylon.

Ticket to the Moon este lider incontestabil pe acest segment. Produsele fabricate in Romania BTA cat si cele de la Coghlans sunt de asemenea o optiune pentru acest segment.

Pentru ca in Romania hamacul de camping este introdus relativ recent, e bine de stiut ca un set complet de camping cu hamacul cantareste in medie cu 2 kg mai putin decat solutia clasica, cu cortul.
Comparatia hamac- cort a mai fost dezbatuta si nu insistam aici decat pe diferenta de greutate dintre cele 2 produse de camping. In functie de calatoria, vacanta sau noaptea petrecuta in aer liber, de mijlocul de transport sau volumul rucsacului, fiecare dintre noi ne dam seama care dintre cele doua este solutia ideala pentru drumetii.

*Hamace sigure

Trebuie sa mentionam ca obiectul acestui articol il reprezinta hamacele fara bare ( nu cele pe care le vedem la vecini in curte agatate de suporturi si care nu rateaza nici o secunda oportunitatea de a te azvarli din ele la cea mai mica miscare sau hamacele din franghie, incomode pe perioade lungi). Asadar, discutia noastra se axeaza pe hamacele outdoor& camping sau relaxare care au un singur punct de sustinere la fiecare capat, realizate din materiale durabile si din care posibilitatea de a te rasturna este foarte mica.

**Hamac de 1 persoana sau 2+ persoane?

Suntem de parere ca hamacul este, a fost construit si trebuie folosit ca echipament individual pentru 1 singura persoana.

Bineinteles, ne place ideea de a sta intr-un hamac alaturi de persoana iubita sau de prieteni, dar, cu timpul si in ciuda marketingului afisat de firmele consacrate de hamace, o sa realizati ca acest obiect de camping sau relaxare este ideal pentru un singur individ.

II. Latimea& lungimea hamacului- Ai hamac

Latimea hamacului difera destul de mult de la 100 cm si pana la un maxim de 160-180 de cm, functie de tara de provenienta sau brand.
De ce 100 si de ce 160/180? Hamacele made in China in general sunt mai ieftine datorita latimii tipului de tesatura folosit, rolele de material de 160/180 de cm fata de cele de 100 cm dublandu-si pretul de achizitie, reflectat ulterior in pretul de vanzare.

Ajustate pe lateral cu diverse tasaturi colorate, produsul finit atrage privirile, dar scade durata de viata a hamacului cat si entuziasmul utilizatorului. Daca vrei un hamac de care sa te folosesti mai mult de 1 sezon, recomandam produse realizate dintr-o singura bucata de material sau cusaturi triple pe orice imbinare de material.

Latimea ideala a unui hamac Este cuprinsa intre 140 si 160 de cm.

Pentru relaxare, curte, gradina, mare, poti opta pentru o latime mai generoasa. Tineti cont insa de faptul ca o latime mare face ca lateralele hamacului sa se stranga pe langa corp si practic sa te acopere daca stai la jumatatea lui.

Aviz claustrofobilor! Utilizatorii de hamac experimentati cat si cei care prefera variantele ultralight, tind sa prefere hamacele mai putin late, de mici dimensiuni si usoare, realizate in general din ripstop.

Lungimea unui hamac influenteaza direct greutatea finala a acestuia.

Pentru un individ de 1,80 si 80-85 kg, testele noastre arata ca latimea de 140-155 cm si lungimea de 2.70-2.80 cm sunt minime necesare pentru confort. Ai hamac?

Valorile de mai sus iti garanteaza si dormitul si odihna in conditii excelente, pe orice parte a corpului cat si in diagonala. Daca va doriti un hamac de relaxare si nu va intereseaza foarte mult greutatea acestuia, puteti opta pentru lungimea de 3 m. Lungimea acestuia influenteaza unghiul de ancorare si pozitia in hamac, dar in general sunt mai confortabile decat cele de 2.70m.

III. Greutatea suportata de hamac

Greutatea suportata de hamac este in general data de producator si are o minima de 100 de kg si maxime…probabil netestate.

Noi am testat hamacele  Pom-Pom pana la 185 de kg -150 kg, greutate recomandata. Am testat si majoritatea hamacelor din portofoliu iar acestea sustin greutati mai mari decat recomandarea producatorului. E bine, totusi sa nu depasiti cu mult aceasta greutate pentru siguranta voastra. Tesaturile hamacelor Ticket to the Moon sustin 200 de kg, pe cand hamacele de la DD Hammocks sunt recomandate pentru ~ 120-130 kg.

IV. Greutatea hamacului ai hamac

Greutatile hamacelor difera de la 270 de grame ( Superlight DD Hammocks) si 350 de grame ( noul Pom-Pom) si pana la aproape 2 kilograme (Hennessy cu echipare completa). Fiecare categorie de hamace are plusuri si minusuri daca greutatea lor conteaza in calatoria ta. Si vorbind despre greutate, aceasta conteaza doar daca utilizatorul foloseste un mijloc de transport nemotorizat, bicicleta, trotineta, propriile picioare sau barca/caiacul.
O greutate mica sau foarte mica a hamacului iti asigura spatiu mai generos pentru alte obiecte, in acelasi timp nu-ti ofera nici protectia si nici confortul hamacelor complet echipate, dar de mai mari dimensiuni si greutati.

 

Intrebarea, ai hamac? ramane, dar sper ca am sintetizat destul de bine tipurile de hamace de camping pe care le comercializam si destinatia/ utilizarea acestora. Daca totusi nu sunteti convins ca ati facut alegerea corecta, contactati-ne si impreuna putem gasi ihamacul care vi se potriveste.

facebook.com/ihamac.ro

Whatsapp: 0746.666.268

 

Main Menu